De ce să alegi Dr. Leventer Centre

Lider în dermato-chirurgie oncologică

200.000 de pacienți. 60.000 de biopsii, venite inclusiv prin intermediul celor 400 de medici parteneri activi. 12.000 de diagnostice oncologice.

Echipă multidisciplinară

Tumor board format din specialiști în dermatologie, anatomo-patologie, oncologie, chirurgie oncologică și plastică.

Acreditare și training Mohs

Singurul centru din Europa Centrală și de Est acreditat în microchirurgia Mohs și în trainingul medicilor în tehnica Mohs.

Diagnostic de certitudine

Primul laborator dedicat patologiilor pielii, dotat cu tehnologie de ultimă oră.

Abordare terapeutică 360°

Plan de tratament complet. Intervenții chirurgicale în cancerul cutanat și terapii complementare.

Ce este mezoterapia?

Mezoterapia reprezintă o formă modernă de tratament cosmetic, minim-invaziv, în care nu se utilizează vreo formă de chirurgie. Această tehnică are ca scop diminuarea problemelor pielii, la nivelul întregului corp – de la celulită, greutate în exces, rejuvenare a zonei gâtului și a feței.
Mezoterapia a fost dezvoltată, pentru prima dată, în 1952 de către un specialist francez, Dr. Michel Pistor, vizând punctual zone ale pielii care aveau nevoie de îmbunătățire estetică. Anumite tehnici de mezoterapia facială se realizau cu ajutorul injectării de agenți terapeutici diverși, la nivelul pielii.

La Dr. Leventer Centre, mezoterapia este foarte populară, în special pentru beneficiile pe care le poți obține la nivelul feței. Este o metodă eficientă de reîntinerire vizibilă, tratând eficient problemele tenului, deopotrivă la femei și bărbați.

Spre exemplu, expunerea la soare, oboseala și stresul de zi cu zi, lasă urme pe chipul tău. Mezoterapia te ajută să îți recapeți strălucirea și elasticitatea pielii, într-un mod natural.

Beneficiile mezoterapiei faciale

Principalele beneficii sunt:

Pielea lăsată

Aceasta este una dintre problemele pielii care apar frecvent, odată cu trecerea timpului. Aspectul pielii lăsate, la nivelul feței și al gâtului, este neplăcut și apare ca urmare a scăderii nivelului de colagen și de elastină, substanțe care dau un aspect tânăr pielii. Alți factori care o determină mai sunt fluctuațiile de greutate, fumatul, soarele, mediul, dar și genetica.

Mezoterapie pentru piele lăsată

Ridurile, liniile fine

Odată cu scăderea fibrelor de elastină și de colagen și cu fotoîmbătrânirea pielii, apar și ridurile și liniile fine, aspectul deshidratat al pielii. Mezoterapia are rolul de a diminua aceste probleme.

Tratament facial pentru riduri

Alte probleme ale pielii pe care mezoterapia le poate trata cu succes, la nivelul feței, decolteului și gâtului mai sunt:

•porii dilatați
acneea
•rozaceea
melasma
petele pigmentare
cicatricele post-acnee
•semnele lăsate de intervențiile chirurgicale
•micile imperfecțiuni

Mezoterapie cu Dermapen, la Dr. Leventer Centre

În cadrul clinicii dedicate sănătății și frumuseții pielii Dr. Leventer Centre utilizăm tehnologii de mezoterapie moderne și eficiente. Dispozitivul de microneedling Dermapen este ideal în tratarea afecțiunilor pielii enumerate anterior. Mezoterapia cu Dermapen întinde, ridică și rejuvenează pielea lăsată și are multiple întrebuințări.
Dermapen folosește 11 micro-ace. Prin acțiunea dispozitivului, este stimulată producția de colagen din piele și capacitatea naturală a organismului de a produce și repara pielea.

Mezoterapie facială cu Dermapen

Mezoterapia cu Dermapen te ajută să:

•diminuezi vizibil liniile fine și ridurile
•scapi de urmele post-acnee și de alte imperfecțiuni
•obții o piele evident mai tânără și frumoasă
•ai o piele mai hidratată și mai fermă
•te bucuri de mai multă strălucire a tenului

Alte avantaje ale utilizării mezoterapiei cu Dermapen mai sunt:

•timpul scurt de tratament
disconfort minim
•este un dispozitiv sigur pentru piele

Beneficiile Dermapen pot fi observate chiar de la prima ședință de mezoterapie. Dar se recomandă în jur de 3-5 tratamente, la o distanță de 4-6 săptămâni, pentru cele mai bune rezultate.

În cazurile în care problemele pielii sunt mai complexe, se recomandă un număr mai mare de ședințe. Aceste aspecte se discută cu medicul dermatolog.

Reacții după tratament

Este normal ca, în urma unui tratament de mezoterapie cu Dermapen, să apară roșeață și sângerare la nivelul pielii. Dispozitivul creează niște mici înțepături la nivelul pielii, folosind micro-ace, astfel încât să fie stimulat procesul natural de regenerare a pielii. Poate să apară o ușoară umflare, a doua zi.

Toate aceste efecte sunt normale și vor dispărea în scurt timp, dacă vei urma recomandările de îngrijire ulterioară, de la medicul tău.
Îți vei putea relua activitățile obișnuite, la scurt timp după ședințele de mezoterapie cu Dermapen.

Nu a fost niciodată mai simplu să îți îmbunătățești aspectul pielii. Vino la Dr. Leventer Centre și experimentează și tu, pe propria piele, efectele mezoterapiei cu Dermapen. Fă-ți o programare!

Părerile pacienților noștri

Google
Florian Dan profile picture
Florian Dan
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Profesioniști !
Google
Look 2sky profile picture
Look 2sky
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Nu pot exprima în cuvinte aprecierea pentru Dr. Zota Alexandra! Mulțumiri!
Google
Livius Denis Grigorescu profile picture
Livius Denis Grigorescu
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
O experienta la superlativ, doamna doctor Stanciu si domnul dictor Vladoiu au fost impecabili
Google
Mihaela Tudoran profile picture
Mihaela Tudoran
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Am fost pt o procedură chirurgicala la clinica Leventer din str Herăstrău. Procedura a fost realizata de dl doctor Rigas Haris. Sunt foarte mulțumită de modul în care am fost tratata. Mulțumiri d-lui doctor și doamnelor asistente. Doamnele de la recepție, super drăguțe.
Google
carmen tudorie profile picture
carmen tudorie
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Recomand Clinica Leventer și pe dna dr. Iacob Iuliana! Interes și grija pentru pacient!
Google
Florentina Negru profile picture
Florentina Negru
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Bună ziua! Recepție de nota 10 in ambele locații. Medic de excepție Iuliana Aostacioaie. Mulțumim pentru înțelegere, explicație și profesionalism!
Google
Madalina Manole profile picture
Madalina Manole
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Foarte mulțumită de serviciile acordate. Recomand această clinică cu încredere! Mulțumesc d.nei doctor Bușilă Iuliana.
Google
Emilia Baraitaru profile picture
Emilia Baraitaru
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5
Recomand cu încredere! Voi revini cu siguranta în clinica,la recomandarea medicului.

Cere o programare in Centrul Dr. Leventer Victoriei sau Baneasa

Specialiștii tăi în sănătatea pielii

0374 415 744 Programare online
Programează o evaluare
×

Am deschis Băneasa Tumor Center Hospital, parte din Leventer Medical Group.

Află mai multe aici